Cine doreşte să minimalizeze importanţa acestui obiect de studiu în şcolile româneşti? Ce se doreşte să se pună în locul istoriei românilor? Nu se vrea să ne cunoaştem trecutul, de unde venim, care ne sunt rădăcinile, originile, care ne-a fost evoluţia de-a lungul vremii? Nu trebuie să ne cunoaştem prietenii şi inamicii?!

 

 Istoria românilor este o istorie a luptei pentru supravieţuire, a dramelor şi suferinţelor provocate de cei care au jinduit la bogăţiile şi la teritoriul României. Popor paşnic, românii n-au atacat niciodată pe nimeni, dar au ştiut să-şi apere cu vitejie glia strămoşească, scriind pagini de glorie în istoria lor milenară. Românii nu trebuie să rămână fără istorie, căci un popor fără istorie este vrednic de milă. Or, din moment ce nu se mai doreşte să se înveţe istorie în şcolile româneşti, atunci cine se va mai încumeta să o scrie? Limba unei vipere este mai puţin vătămătoare decât limba celor care minimalizează rolul istoriei în şcoala românească şi în dezvoltarea societăţii româneşti. Aceşti indivizi cu "ochelari de cal” au mintea şi sufletul închise într-un înveliş de lut, gândirea lor este obtuză, limitată, iar conştiinţa întunecată de interese meschine. Cel mai complicat lucru este lipsa de dragoste faţă de ţară, iar cea mai mutilantă nedreptate este negarea trecutului propriului (tău) popor, căci numai cunoscându-ne trecutul putem cultiva în noi speranţa ca pe o sămânţă ce va încolţi în generaţiile viitoare. Oare câmpul vizual al celor care vor să "îngroape” istoria poporului roman, prin acordarea unui număr infim de ore în programa şcolară, este chiar atât de îngust? Oare aceştia nu ştiu că pentru a ne proiecta viitorul trebuie să ne cunoaştem trecutul şi prezentul? Nu ştiu că din greşelile trecutului se poate învăţa, pentru a nu fi repetate?

Orice generaţie trăieşte într-o permanentă bătălie cu graniţele necunoscutului, graniţe ce nu pot fi depăşite, dacă trecutul şi prezentul nu-ţi dau soluţiile adecvate. Fiecare generaţie intră în viaţă cu slăbiciunile, ambiţiile, defectele şi calităţile ei, obţinând victorii sau înfrângeri, în funcţie de rolul pe care îl joacă şi şi-l asumă în istorie. De aceea, fiecare generaţie trebuie lăsată să ajungă la maturitate, la coacere, pentru a-şi dovedi valoarea istorică, veridicitatea şi roadele. Pentru aceasta este absolut necesar să-şi cunoască trecutul, istoria. Esenţial în viaţa fiecărei generaţii este ceea ce lasă pentru istorie, pentru umanitate. Orice acţiune socială, politică, economică, culturală, religioasă etc. şi orice eveniment important din viaţa unui popor trebuie consemnate de istorie. Cimentul legăturii dintre oameni este istoria lor, care trebuie scrisă şi învăţată perpetuu şi transmisă din generaţie în generaţie, din veac în veac, mereu şi mereu, fără întrerupere, dăinuind de-a lungul vremii ca granitul. Nu ne putem croi un destin, un viitor fără a ne cunoaşte trecutul. Istoria neamului trebuie să rămână pentru noi ca „pâinea cea caldă” o hrană spirituală. Trebuie să luptăm cu prejudecăţile unor indivizi obtuzi şi să nu trecem nepăsători peste lucrurile care ne dor, ci să ne impunem dreptul la o istorie demnă de acest popor, o istorie bazată pe fapte petrecute aievea şi nu căzute din cer. Să nu aruncăm istoria neamului la periferia învăţământului, uitând de pietatea, devotamentul, iubirea şi preţuirea pe care trebuie să le-o arătăm, "celor care au ieşit din scenă”, adică celor care au făurit istoria prin faptele lor de vitejie. Istoria este făcută de oameni prin faptele lor şi aceştia nu trebuie lăsaţi în uitare, ci scoşi la lumină, pentru ca faptele lor să rămână pilde peste veacuri, ceea ce nu se poate înfăptui decât scriind şi învăţând istorie. Istoria nu poate fi batjocorită de către nişte indivizi lipsiţi de propriile morale sănătoase şi având gânduri şi intenţii ascunse, convinşi că ei sunt „cei chemaţi” să făurească "adevărata” istorie.

Acesta este gradul lor de cultură! Atâta le poate mintea! Întrebarea firească este: De ce tac istoricii, de ce tac profesorii de istorie? Chiar atât de îndocrinaţi sunt cu aşa-zisele "valori europene” încât au căzut într-o stare de somnolenţă, de nepăsare şi de nepreţuire faţă de tot ce este românesc? Oare au devenit şi aceştia obedienţi ca şi cei care ne-au condus şi ne conduc ţara? Nu pot şi nu vreau să cred o asemenea monstruozitate, căci, dacă ar fi aşa, am fi, cu adevărat, vrednici de milă.

Aşteptăm atitudine din partea istoricilor, a profesorilor de istorie şi a tuturor românilor care simt româneşte, până nu va fi prea târziu. Cerem prudenţă şi înţelepciune din partea celor care cred că au dreptul să decidă, căci peste câţiva ani, când generaţiile viitoare îşi vor da seama de această greşeală "istorică” şi criminală, aceasta ni se va pune la socoteală nouă tuturor celor din generaţia actuală şi, pe bună dreptate, dacă vom permite să se întâmple un asemenea lucru ruşinos.