Membrii PNL care sunt nevoiţi să-şi părăsească posturile călduţe de la instituţiile descentralizate îşi găsesc acum adăpost sub umbrela largă a organigramei Primăriei Oradea, unde conducerea liberală le face loc membrilor de partid rămaş fără funcţii. Astfel, fostul prefect de Bihor, Mircea Ghitea, va ocupa funcţia de director executiv al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Oradea.

Fost comisar şef al Gărzii de Mediu Bihor, Ghitea a fost numit interimar pe postul de prefect al judeţului la 1 august 2007, după promovarea lui Ilie Bolojan, pe atunci prefect, în funcţia de Secretar General al Guvernului. Ghitea preferă, totuşi, să-şi găsească refugiul în sânul Primăriei Oradea, acolo unde speră să fie protejat de colegii săi liberali, decât să revină la Garda de Mediu, unde conducerea aparţine adversarilor politici. "Conducerea Primăriei Oradea a adresat luni primului ministru o solicitare de transfer a lui Mircea Ghitea pe postul de director executiv al Direcţiei Tehnice. Acest transfer se face printr-o hotărâre de Guvern privind eliberarea din funcţia de prefect, deoarece are calitatea de înalt funcţionar public", a declarat Florin Birta, consilier al primarului Ilie Bolojan. Contactat telefonic, Mircea Ghitea a confirmat demersurile Primăriei Oradea pentru a-l avea în organigarmă. "E o solicitare a Primăriei Oradea. Au fost transmise la Guvern documentele necesare", a precizat Mircea Ghitea. Acesta a precizat că a absolvit Facultatea de Construcţii din cadrul Institutului Politehnic din Timişoara, încercând să justifice transferul lui pe postul de director al Direcţiei Tehnice.