Calendar creştin ortodox: †) Sf. Mc. Ioan Valahul; Sf. Epifanie, Arhiep. Ciprului; Sf. Gherman, Patr. Constantinopolului

Calendar greco-catolic: Sf. ep. Epifanie; Sf. Gherman al Constantinopolului

 

REMEMBER 12 MAI

113 - La Roma a fost inaugurată Columna lui Traian

1848 - Revoluţionarii moldoveni emigranţi au elaborat, la Braşov, programul în şase puncte, intitulat “Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”, care preconiza abolirea privilegiilor feudale şi exprima dezideratul unirii Moldovei şi Ţării Româneşti “într-un singur stat neatârnat românesc”

1884 - A murit compozitorul ceh Bedrik Smetana, autorul operei "Mireasa Vândută" şi al celebrului poem simfonic "Vltava" (n.1824)

1907 - S-a născut actriţa americană Katherine Hepburn, laureată de patru ori a premiilor Oscar pentru cea mai bună actriţă ("Morning Glory"; "Ghici cine vine la cină"; "Leul în iarnă"; "Pe lacul auriu") (d. 29 iunie 2003)

1916 - S-a născut Constantin Ciopraga, critic şi istoric literar, membru de onoare al Academiei Române („Nisipul“) (d. 2 februarie 2009)

1933 - A murit scriitorul român Jean Bart (psedonimul literar), numele scriitorului este Eugeniu Botez ("Jurnal de bord"; "Prinţesa Bibiţa") (n. 28 noiembrie 1877)

1935 - A încetat din viaţă Józef Klemens Pilsudski, om politic, şef al statului în perioada 1918–1922, considerat întemeietorul statului polonez independent (n. 5 decembrie 1867)

1937 - Regele George al VI-lea al Marii Britanii este încoronat la catedrala Westminster

1942 - S-a născut interpretul de muzică uşoară Aurelian Andreescu ("Copacul"; "Când vei veni iar lângă mine") (d. 22 iulie 1986)

1942 - Prima gazare în masă, datată cu exactitate, din lagărul de concentrare Auschwitz–Birkenau, în urma căreia au fost ucişi 1.500 de evrei polonezi

1945 - Armata română şi-a încheiat participarea la cel de-al doilea război mondial. Efectivele sale angajate în luptă s-au cifrat la aproape 540.000 de combatanţi

1949 - S-a născut Anghel Mora (numele său adevărat Mihai Diaconescu) regizor de film, scenarist, actor, poet şi cântăreţ folk. A fost directorul agenţiei de publicitate Lettera ("Flori de gheaţă"; "Kilmetrul 36"; "Să mori din dragoste de viaţă") (d. 2000)

1997 - Preşedinţii Comisiei de Securitate şi Cooperare în Europa, Christopher Smith şi Alfonso d'Amato, şi-au exprimat sprijinul personal şi al Comisiei pentru aderarea României la NATO în primul val, alături de Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovenia

1997 - Preşedintele Băncii Mondiale, James D. Wolfensohn, s-a declarat impresionat de realizările Guvernului român şi a anunţat că, “drept premiu, României i s-a mărit cu 100 de milioane de dolari suma totală a împrumuturilor pe care i le va acorda Banca Mondială”

1998 - Parlamentul României a aprobat solicitarea preşedintelui Emil Constantinescu privind participarea unor unităţi (subunităţi) din Armata americană şi cea franceză la aplicaţii, exerciţii şi activităţi de pregătire în comun cu unităţi (subunităţi) ale Armatei române, pe teritoriul naţional, în perioada mai-iunie 1998

1998 - Miniştrii de Interne ai României şi Italiei au stabilit modalităţile de sprijin pentru crearea, la Bucureşti, a Centrului regional de combatere a corupţiei şi crimei organizate

1998 - Ministerul Justiţiei a finalizat proiectul Legii privind restituirea imobilelor naţionalizate

1998 - Banca franceză Société Générale a inaugurat la Cluj a doua agenţie bancară din România

1999 - Deputaţii din Comisia pentru abuzuri au decis înfiinţarea Departamentului de control şi anticorupţie al Guvernului, aflat în subordinea primului ministru

2000 - A încetat din viaţă pilotul american de curse Adam Petty. A fost primul şofer de a patra generaţie din istoria NASCAR (n. 10 iulie 1980)

2002 - Legea de modificare a Ordonanţei de urgenţă privind operaţiunile compensatorii în industria de apărare („offset”) a fost promulgată de şeful statului, conform decretului publicat în Monitorul Oficial

2004 - Conducerea Camerei Deputaţilor a decis mărirea atribuţiilor Comisiei pentru cercetarea corupţiei şi abuzurilor, astfel încât aceasta să aibă mai multă "autoritate şi greutate", a declarat secretarul Camerei Tudor Mohora

2005 - A încetat din viaţă actriţa şi cântăreaţa suedeză Monica Zetterlund (n. 20 septembrie 1937)

2005 - Guvernul a modificat şi a completat Statutul funcţionarilor publici în privinţa încetării de drept a raporturilor de serviciu

2006 - A murit Gillespie V. Montgomery, politician american din partea statului Mississippi (n. 5 august 1920)

2008 - Scriitorul Pop Simion s-a stins din viaţă ("Criza de timp", "Pieton în Cuba", "Luptătorul fericit şi iubirea lui pătimaşă", "Bestiariu", "Fotograful de îngeri") (n. 25 septembrie 1930)

2009 - Dramaturgul, actorul şi regizorul francez Roger Planchon a decedat. A înfiinţat, în 1952, Le Théâtre de la Comédie din Lyon, iar din 1957 a condus Le Théâtre de la Cité, care a devenit ulterior Le Théâtre national populaire din Villeurbane (n. 12 septembrie 1931)

2009 - A murit criticul de teatru Margareta Bărbuţă, recompensată, în 2002, cu premiul UNITER pentru întreaga activitate (n. 11 februarie 1922)

2010 - Senatorii au adoptat noua lege ANI, cu 92 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi o abţinere, Senatul fiind Camera decizională în cazul acestui act normativ. Principala modificare adusă de Senat legii de funcționare a Agenției Naționale de Integritate se referă la eliminarea din textul legii a comisiilor de cercetare constituite pe lângă Curțile de Apel.

2010 - A murit fostul antrenor al atletului canadian Ben Johnson, Charlie Francis

 

PROGRAM FILME CINEMA PALACE

6-12 MAI

A Hologram for the King Digital AVANPREMIERĂ AP 12

Miercuri-Joi: ora 20.20

All Roads Lead to Rome Digital AG

Vineri-Joi: orele 12.45; 18.35

Bastille Day 4K Digital  N15

Vineri: ora 12.20;

Luni-Marţi: ora 12.20;

Joi: ora 12.20;

Vineri: orele 13.30; 15.15; 19.00

Sâmbătă-Duminică: orele 11.45; 13.30; 15.15; 19.00

Luni-Marţi: orele 13.30; 15.15; 19.00

Miercuri: orele 11.45; 13.30; 15.15; 19.00; 20.45, 22.30

Joi: orele 13.30; 15.15; 19.00; 20.45; 22.30

Vineri-Marţi: orele 20.25; 22.10

Captain America: Civil War 3D PREMIERĂ AP 12

Vineri-Marţi: ora 22.05

Miercuri-Joi: ora 22.20

Vineri-Joi: orele 13.20; 20.00

Vineri: orele 15.45; 18.30; 21.15

Sâmbătă-Duminică: orele 11.20; 15.45; 18.30; 21.15

Luni-Marţi: orele 15.45; 18.30; 21.15

Miercuri: orele 11.20; 15.45; 18.30; 21.15

Joi: orele 15.45; 18.30; 21.15

Criminal Digital N15

Vineri-Marţi: orele 17.25; 21.40;

Miercuri-Joi: orele 15.25; 21.40

Mother‘s Day Digital AVANPREMIERĂ AP 12

Miercuri-Joi: ora 20.05

Mr. Right Digital N15

Vineri-Marţi: orele 17.05; 22.35

Miercuri-Joi: orele 16.40; 22.10

Risen Digital AP 12

Vineri-Marţi: ora 16.35

Robinson Crusoe DUB 3D AG

Sâmbătă-Duminică: ora 14.10

Miercuri: ora 14.10

Vineri: ora 18.10

Sâmbătă-Duminică: orele 11.35; 18.10

Luni-Marţi: ora 18.10

Miercuri: orele 11.35; 18.10

Joi: ora 18.10

Vineri: ora 14.00

Luni-Marţi: ora 14.00

Joi: ora 14.00

Sheep & Wolves DUB 3D AG

Vineri: ora 14.20

Sâmbătă-Duminică: ora 10.30

Luni-Marţi: ora 14.20

Miercuri: ora 10.30

Joi: ora 14.20

Sâmbătă-Duminică: ora 14.00

Miercuri: ora 14.00

The Boss Digital AP 12

Vineri-Marţi: ora 20.45

Miercuri-Joi: ora 17.05

Sâmbătă-Duminică: ora 10.55

Miercuri: ora 10.55

Vineri-Marţi: ora 15.30

The Huntsman Winter's War 3D AP 12

Vineri-Joi: ora 16.05

Vineri-Marţi: orele 13.25; 19.30

Miercuri-Joi: orele 13.15; 17.30

The Jungle Book DUB 3D AG

Vineri: orele 12.25; 16.00; 18.00

Sâmbătă-Duminică: orele 12.10; 16.00; 18.00

Luni-Marţi: orele 12.25; 16.00; 18.00

Miercuri: orele 12.10; 16.00; 18.00

Joi: orele 12.25; 16.00; 18.00

The Jungle Book SUB 3D AG

Vineri-Marţi: ora 20.05

Miercuri-Joi: ora 19.35

The Other Side of the Door Digital IM 18

Vineri-Joi: ora 22.40;

Vineri-Joi: ora 14.40;

Zootopia-DUB 3D AG

Sâmbătă-Duminică: ora 11.25;

Miercuri: ora 11.15