Comisia pentru Statutul Jucătorului a decis, ieri, că partida Dinamo-Pandurii, din etapa a XVIII-a a Ligii I, va fi programată doar în cazul în care gruparea gorjeană achită datoria de 250.000 de euro faţă de clubul bucureştean.

Gruparea Pandurii Târgu Jiu este obligată să plătească până joi prima tranşă din transferul jucătorului Ilie Iordache (foto), de la Dinamo, în valoare de 250.000 de euro. "S-a decis exact ceea ce se stabilise de ieri. Am primit hârtie oficială în care se spune că partida va fi programată doar în cazul în care Pandurii achită către FC Dinamo, până joi, ora 12.00, suma de 250.000 de euro", a declarat Constantin Dănilescu, directorul sportiv al dinamoviştilor.
Ilie Iordache este subiectul unui litigiu între Pandurii Târgu Jiu şi Dinamo, gruparea gorjeană având de plătit bucureştenilor 500.000 de euro plus TVA pentru transferul jucătorului.
Preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a declarat că echipa va juca împotriva lui Dinamo. " Se fac demersuri pentru obţinerea actelor necesare şi valabile în cazul acestui transfer, iar rata se va achita cât mai repede, pentru a putea perfecta şi ultimele transferuri până vineri. În mod sigur vom juca duminică în Ştefan cel Mare", a declarat Condescu.
Partida Dinamo-Pandurii Târgu Jiu, din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii I, era programată duminică, de la ora 20.30.