Hillary Clinton şi Donald Trump s-au confruntat duminică seară în cea de-a doua dezbatere televizată din cadrul campaniei pentru alegerile la președinția SUA, în urma acestora, candidata Partidului Democrat a preluat conducerea în sondaje pentru cursa prezidențială.

Dezbaterea a avut loc în urma difuzării înregistrării audio în care Donald Trump este surprins făcând comentarii vulgare despre persoane de sex feminin. Candidatul republican la funcţia de preşedinte al SUA a fost nevoit să explice comentariile, acesta a declarat că este „rușinat” și că „respectă foarte mult femeile, mai mult decât oricine”. Donald Trump a continuat acuzându-l pe fostul președinte american, Bill Clinton, de abuz asupra femeilor și criticându-l pe acesta. „Nu a mai existat nimeni vreodată în istoria politicii acestei națiuni care să fi fost atât de abuziv cu femeile”, a afirmat acesta despre Bill Clinton. La rândul său, Hillary Clinton a declarat că remarcile făcute de Donald Trump în cadrul înregistrărilor îl reprezintă „pe acesta cu adevărat”. Ea a adăugat: „L-am văzut insultând femei, evaluându-le în funcție de înfățișarea acestora, stânjenindu-le atât la televizor, cât și pe Twitter”. Donald Trump a lansat duminică seara o amenințare fără precedent în politica americană, declarând că rivala sa democrată Hillary Clinton va ajunge la închisoare în cazul în care el va câștiga alegerile prezidențiale din SUA. Acesta a declarat că ar cere procurorului general să numească un procuror special care să investigheze zecile de mii de mesaje electronice pe care Clinton le-a șters cât timp ocupa funcția de secretar de Stat. Conform unui sondaj efectuat de postul CNN, 57% dintre votanți consideră că Hillary Clinton a câștigat dezbaterea, comparativ cu 34%, care consideră că Donald Trump s-a descurcat mai bine.

Cea de-a doua dezbatere a avut loc sub forma unui consiliu local, jumătate din întrebări fiind puse în mod direct de către cetățenii participanți, celelalte întrebări venind din partea unui moderator. Candidații au avut la dispoziție câte două minute pentru a răspunde.