Acumularea Suplacu de Barcău este un obiectiv hidrotehnic de o importanţă deosebită, iar lucrările la această investiţie complexă au început în anul 2000, termenul de finalizare fiind prevăzut pentru anul 2010. Beneficiar este Direcţia Apelor Crişuri. Fondurile totale destinate pentru înfăptuirea acestei investiţii sunt de aproximativ 113 milioane lei, iar până acum s-au alocat 89 de milioane de lei. În momentul de faţă s-a realizat punerea în funcţiune a Acumulării Suplacu de Barcău doar ca acumulare nepermanentă, ceea ce înseamnă îndeplinirea în proporţie de 80% a acestui obiectiv hidrotehnic.

 

La sediul din Oradea al Direcţiei Apelor Crişuri s-a reunit, ieri, comisia de recepţie a lucrării prin care se realizează unul dintre complexele obiective hidrotehnice ale Direcţiei Apelor Crişuri: Acumularea Suplacu de Barcău. Cu acest prilej, s-a organizat şi o conferinţă de presă. Întrunirea de ieri a comisiei de recepţie a fost pentru punerea parţială în funcţiune, ca acumulare nepermanentă pentru apărarea împotriva înundaţiilor, a Acumulării Suplacu de Barcău.

Directorul coordonator interimar al Direcţiei Apelor Crişuri, dl dr. ing. Dorel Dume, s-a referit la scopul realizării acestui obiectiv hidrotehnic. "Realizarea Acumulării Suplacu de Barcău permite, printre altele, suplimentarea debitelor deficitare de apă potabilă şi industrială pentru Marghita, prelevarea debitelor pentru alimentarea cu apă potabilă în sisteme centralizate a localităţilor rurale aparţinând de comunele Suplacu de Barcău, Balc, Abram şi Abrămuţ - în total 32 de sate şi, eventual, şi a altor localităţi rurale din aval. Totodată, a continuat dl Dorel Dume, acest obiectiv hidrotehnic permite prelevarea, ca probabilitate de 95%, a debitelor de apă industrială la captarea existentă pentru unităţile industriei petroliere din zonă, reducerea pericolului de inundare în aval, prin atenuarea debitelor."

Ca stadiu de efectuare a lucrărilor pentru Acumularea Suplacu de Barcău, menţionăm (fie şi în termeni tehnici) că s-au finalizat: corpul barajului, turnul de manevră, golirea de fund, descărcătorul de ape mari, inclusiv disipatorul şi canalul de racord aval descărcător de ape mari, iar parţial executate sunt o serie de alte lucrări.

"Prin finalizarea barajului, a golirii de fund şi a descărcătorului de ape mari, până la finalizarea completă a lucrărilor, acum, ansamblul lucrărilor executate funcţionează ca o acumulare nepermanentă, reducând pericolul inundaţiilor pentru obiectivele din aval. Înseamnă, ca o concluzie, că, în actualul stadiu, Acumularea Suplacu de Barcău îşi împlineşte una dintre funcţiile pentru care a fost proiectată", a menţionat dl Dorel Dume.