La nici un an de la finalizarea lucrărilor de amenajare, grădina publică  Ciuperca a fost complet distrusă de o alunecare de teren, asta în ciuda faptului că, potrivit autorităţilor, înainte de demararea lor a fost efectuat un studiu geotehnic. Prima zăpadă din acest an a afectat şi mai tare investiţia deja compromisă, versantul prăbuşindu-se pe o lungime de 70 de metri în noaptea de sâmbătă spre duminică.

 

Primăria Oradea anunţa în 25 octombrie că accesul pe aleile Grădinii publice de pe Dealul Ciuperca a fost închis provizoriu, pentru ca firma Abed Nego să poată repara denivelările apărute la mai puţin de un an de la amenajarea lor. „În cursul zilei de ieri (n.r. - luni, 24 octombrie), reprezentanții municipalității, ai Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională, ai proiectanților și ai firmei executante a lucrărilor au verificat în teren starea Dealului Ciuperca, ajungând la concluzia că este nevoie de efectuarea unor lucrări de remediere a aleilor dalate, care au suferit denivelări din cauza tasărilor și alunecărilor de teren. Lucrările de remediere vor fi executate în cel mai scurt timp, ținând cont și de condițiile meteo”, se preciza, atunci, într-un comunicat de presă remis de Biroul de Presă al Primăriei Oradea. Tot la acea dată municipalitatea menţiona că executantul lucrărilor, firma SC Abed Nego, „va remedia pe cheltuiala proprie deficienţele constatate cu privire la aleile dalate, în conformitate cu garanţia de 5 ani de zile acordată lucrărilor”. De atunci au trecut trei săptămâni şi lucrurile nu s-au schimbat în bine, ba mai grav, lucrările s-au deteriorat complet, punând în pericol viaţa turiştilor care ar intra, chiar interzis accesul fiind, în acea zonă. Alunecarea de teren a distrus cascada, aleile, dalele care acoperă aleile, instalaţiile electrice şi de apă, precum şi toate amenajările urbanistice. Dezastrul de la faţa locului a fost evaluat, luni dimineaţă, de către Marius Moş, directorul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI) din cadrul Primăriei, coordonatorul investiţiei, Marius Ionaşcu, patronul firmei Abed Nego - executantul lucrărilor, şi arhitectul Daniel Tivadar, proiectantul lucrării. „Împreună cu executantul şi proiectantul, ne-am deplasat la faţa locului pentru a analiza împreună starea actuală a lucrărilor. Se va face o expertiză tehnică, care ne va ajuta să stabilim cauzele care au condus la această degradare şi vom afla ce este de făcut, care va fi soluţia tehnică pentru refacerea lucrărilor”, ne-a declarat, luni, Marius Moş, directorul DMPFI din cadrul Primăriei Oradea. Alunecarea de teren a pornit de sub punctul de alimentaţie publică, fiind distruse un punct de belvedere și trei șiruri de alei. „Am luat decizia să închidem total accesul şi ne vom asigura ca această interdicţie să fie cât mai vizibilă, pentru că sunt mulţi cetăţeni care se aventurează în această zonă chiar dacă nu e permis. Vrem să evităm orice fel de incident. De asemenea, în cel mai scurt timp se va trece la ridicarea şi transportarea de pe deal a dalelor şi a materialelor care se mai pot recupera, până la decizia expertului”, a mai declarat Marius Moş.

Deficienţe încă de la predare

Lucrările de amenajare a Dealului Ciuperca au fost finanțate prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, valoarea totală a investiției fiind de 1.942.304 euro. Acestea au fost efectuate pe o suprafaţă de 38.759 mp, fiind începute în decembrie 2014 şi finalizate la finalul lunii decembrie 2015. Încă din timpul executării lor, amplele lucrări s-au dovedit destul de greu de executat, mai exact, fiind vorba de un deal, pentru a nu o lua la vale, s-a impus realizarea unor ziduri de sprijin din gabioane, pline de pietre. Au fost realizate alei noi, puncte de belvedere, o cafenea, un amfiteatru, perdele de apă și chiar și o pasarelă nouă, suprafața amenajată fiind de 4 ha.

După ce constructorul a beneficiat de mai multe termene de prelungire, termenul iniţial fiind luna iunie 2015, lucrarea a fost predată la finalul lunii decembrie 2015, nu fără anumite probleme de execuţie, printre primele nereguli sesizate fiind unele dale și borduri crăpate. Reprezentanții constructorului au admis la acea dată că lucrarea nu este perfectă, dar au promis că deficienţele vor fi remediate la anul. Din păcate, nu numai că nu au mai fost remediate niciodată, ci au fost lăsate de-a dreptul de izbelişte, ajungându-se la dezastrul de acum...