Judecătorii Curţii de Apel au ieşit ieri la raport. Potrivit bilanţului, aceştia au avut de rezolvat pe parcursul anului 2008 peste 200 de dosare. Durata medie a soluţionării a fost de până la şase luni.

În cursul anului trecut Curtea de Apel Oradea a avut de soluţionat 6.208 cauze, dintre care 1.291 erau restanţe din 2007, iar restul de 4.917 au fost nou intrate. Potrivit vicepreşedintelui Curţii de Apel, Marinela Crişan, în comparaţie cu anul 2007, volumul de activitate a cunoscut o creştere procentuală de 9%, ceea ce înseamnă 514 cauze în plus. Cât priveşte soluţionarea dosarelor, aceasta a înregistrat o scădere de 2%, care se explică prin creşterea volumului de muncă. Din totalul cauzelor pe anul 2008, în 4.684 de dosare s-a pronunţat o hotărâre definitivă, în timp ce 183 dosare au fost suspendate. "La nivelul instanţei operativitatea pe judecător în 2008 a fost de 75,45%. Fiecărui judecător de la Curtea de Apel i-a revenit spre soluţionare 230 de cauze", a mai precizat Marinela Crişan. La finele anului, au fost înregistrate pe rolul curţii doar 35 de procese mai vechi de un an, durata de soluţionare fiind una rezonabilă. Motivele amânării judecării au fost multiple: "de la recurgerea părţilor la folosirea abuzivă a drepturilor procedurale prin formularea unor cereri de recuzare, la solicitarea de către apărătorii aleşi sau reprezentanţii părţilor a acordării unor termene pentru imposibilitatea de a se prezenta fie din motive medicale, fie din cauza neprezentării lor la alte instanţe", se arată în bilanţul remis publicităţii ieri de Curtea de Apel Oradea. Totodată, în raport se arată că durata medie de soluţionare a cauzelor în 2008 a fost de până la şase luni.
Cât priveşte cooperarea judiciară internaţională, în materie penală, pe parcursul anului 2008, pe rolul acestei curţi s-au înregistrat 29 de cereri de executare a unor mandate europene de arestare, o cerere privind audierea unui martor prin videoconferinţă, o cerere de transfer a executării pedepsei şi o cerere pentru comisie având ca obiect audierea unui inculpat, formulată la tribunalul de la Salzburg. La începutul lui 2008 instanţa dispunea de 91 de posturi, dintre care 30 de judecător, 29 fiind ocupate, 44 pentru personalul auxiliar de specialitate, restul fiind ocupate de către funcţionarii publici şi personalul contractual. Prin expirarea mandatului judecătorului Ioan Lazăr, funcţia de preşedinte al secţiei civile mixte a devenit vacantă. În momentul de faţă această funcţie este ocupată prin delegări dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii. Curtea de Apel Oradea, în calitate de ordonator secundar de credite, a primit de la Ministerul Justiţiei credite în valoare de 52.047.000 lei, care au dus la desfăşurarea activităţii în condiţii normale pentru aparatul propriu şi a celor două tribunale din subordinea Bihor şi Satu Mare.