Târgul de Crăciun organizat anul trecut de municipalitate în Cetate se mută în Piaţa Unirii şi va avea o durată mai lungă, desfăşurându-se în perioada 30 noiembrie – 31 decembrie a.c., fiind închis o singură zi, pe 25 decembrie. De asemenea, orădenii sunt aşteptaţi şi la evenimentul „Crăciunul în Cetate”, care va debuta câteva zile mai târziu, având în loc în perioada 2 decembrie – 24 decembrie.

         

Piața Unirii va reprezenta în acest an punctul de atracție al Sărbătorilor de Iarnă, atât prin înfățișare, cât și prin activitățile propuse pentru cei mari şi cei mici, orădeni sau turişti deopotrivă. Programul târgului va include o serie de activități și momente specifice Sărbătorilor de Iarnă, de la concerte de colinde la ateliere pentru copii sau căsuțele cu cadouri pentru cei dragi. Vizitatorii vor putea admira bradul de Crăciun de 12 metri, ridicat în mijlocul celor 40 de căsuțe de lemn, la o cană de vin fiert sau la o gustare. Nu vor lipsi nici activitățile pentru cei mici, ei având parte de multe surprize: pe lângă activitățile tradiționale, se va realiza și atelierul Moșului, Căsuța lui Moș Crăciun, în Piața Unirii fiind montată și ieslea tradițională. În piață va fi amenajată o scenă, pe care organizatorii invită colindătorii şi corurile din oraş care vor să încânte vizitatorii târgului cu cântece de sezon, înscrieri putându-se face la adresa: oradeaturism@gmail.com.

„Pe lângă căsuțele pline de cadouri și produse de sezon, piața va oferi mâncarea specifică Sărbătorilor de Iarnă, cât și atelierul lui Moș Crăciun, o încăpere încălzită în care Moșul va fi prezent începând cu 5 decembrie, așteptând copiii. Luminată de sărbătoare, piața va aduce vizitatorilor un patinoar de 15x30 de m, localizat pe zona dintre fântâni, și un carusel. Programul târgului include o serie de concerte și momente artistice, astfel că în fiecare sfârșit de săptămână vor avea loc concerte cu specific orientat spre Sărbătorile de Iarnă”, a menționat Mihai Jurca, reprezentantul Asociației de Promovare a Turismului din Oradea.

 

Artişti de renume în concert

Astfel, târgul va fi gazda celor mai iubite nume ale muzicii: Paula Seling (30 noiembrie), Andra (18 decembrie), Nicolae Furdui Iancu (2 decembrie), Locomotiv GT - Zenevonat (Ungaria - 9 decembrie), Proconsul (17 decembrie), Nicoleta Nucă (21 decembrie), Elena Gheorghe (22 decembrie), cât și cel mai important grup de colinde tradițional, Ansamblul Icoane condus de maestrul Ioan Bocșa. Târgul de Crăciun va fi deschis în intervalul orar 14.00 - 20.00 (în zilele de luni până joi, inclusiv) şi 12.00 - 21.00 (în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică), iluminatul de sărbători fiind pornit, în Piaţa Unirii, pe 30 noiembrie, la ora 18.00. În acest an, Târgul de Crăciun cuprinde şi un spectacol folcloric extraordinar dedicat Zilei Naţionale a României, care va avea loc în data de 2 decembrie, în sala Teatrului Regina Maria, începând cu ora 18.00. Programul va cuprinde muzică și dansuri folclorice din regiunile istorice din România, fiind invitaţi doi dintre cei mai importanți și iubiți interpreți, Nicolae Furdui Iancu și Grigore Leșe. Conform lui Mihai Jurca, bilete la acest spectacol pot fi achiziţionate deja, online, iar de săptămâna viitoare, ele vor fi puse în vânzare la casa de bilete a Teatrului Regina Maria, costul acestora fiind de 5 lei pentru locurile pe scaun și 10 lei pentru locurile din loje.

 

Tradiţii de iarnă în Cetate

Cetatea Oradea va fi locul în care orădenii și vizitatorii vor putea să vadă și să se bucure de tradițiile specifice Sărbătorilor de Iarnă. De la colinde și bucate tradiționale la povești citite copiilor într-o clădire veche de peste 900 de ani, evenimentele din Cetate se vor desfășura în perioada 2-24 decembrie și vor aduce în fața oamenilor tradiții de sezon: Ignat, decorațiuni naturale, ateliere participative pentru meșteri, colinde și grupuri de colindători. În această perioadă, spațiile Cetății vor adăposti căsuța dulcurilor, unde se vor putea achiziționa produse de patiserie, brutăria de Crăciun - produse de pâine, făbricuța spiridușilor, odaia cu povești unde vor fi citite povești de iarnă pentru copii, casa cu bunătăți etc. Totodată, vor fi proiecții de filme de Crăciun şi desene animate pentru copii, concurs de copt prăjituri sau concert de muzică sacră. „Evenimentele din Piața Unirii și cele din Cetatea Oradea vor fi complementare, astfel încât fiecare cetățean să aibă posibilitatea să participe în ambele locații la programele organizate. De asemenea, vizitatorii trebuie să ştie că, pe toată perioada activităţilor de Crăciun, Muzeul Cetăţii va fi deschis. Mai mult, în funcţie de condiţiile meteo, intenţionăm să organizăm şi o Cetate de zăpadă, iar în două weekenduri, vom avea tradiţii de Ignat”, a precizat Angela Lupșea. În ceea ce-l priveşte pe Moș Crăciun, conform lui Mihai Jurca, în acest an va avea „sediul central” în Piaţa Unirii, dar va poposi și în Cetatea Oradea, astfel încât fiecare copil să aibă posibilitatea să se întâlnească cu el. Târgul de Crăciun din acest an culminează, în 31 decembrie, cu un foc de artificii spectaculos, în Centru, fără un concert foarte mare, nu şi fără atmosferă, însă, asigurată cel mai probabil de un DJ local, având în vedere că artiştii sunt foarte scumpi în noaptea dintre ani, cerând tarife chiar şi de trei ori mai mari. Bugetul evenimentului a fost evaluat la aproximativ 70.000 de euro.