Primul motiv pentru care în ţara aceasta se circulă încă pe ruta vechilor drumuri antice are legătură cu porunca a opta. Furtul ca ocupaţie de bază pe aceste meleaguri datează de pe vremea incursiunilor de jaf organizate de daci în sudul Dunării îngheţate.

 

În timpul regimului comunist, construirea de autostrăzi şi modernizarea drumurilor, doar cu numele europene, nu a reprezentat o prioritate. Dimpotrivă, regimul comunist a ignorat în mod premeditat dezvoltarea infrastructurii rutiere pentru a-i menţine pe români legaţi de glie. A încercat să le anestezieze dorinţa firească de a călători, de a cunoaşte oameni şi locuri noi. Naţional-comunismul ceauşist se temea ca de dracu să-i lase pe români să iasă şi pentru câteva zile în ţările „surori” învecinate, dar cu regim mai liberal – Ungaria sau Iugoslavia – de teama contaminării cu idei eretice. După prăbuşirea din decembrie 1989 cu toţii ne-am aşteptat la o racordare rapidă de Europa, care renăştea şi promitea sub formula UE extinse în Est să devină o forţă mondială. A trecut un sfert de secol şi de la ciotul de autostradă Bucureşti-Piteşti (dat în folosinţă în 1973) am ajuns la abia 712 km de autostradă finalizaţi în 2015. O medie de vreo 24 de km de autostradă pe an, un record negativ unic în Europa! Bine, s-au reabilitat multe drumuri europene şi naţionale, cu excepţia de notorietate a DN 76 Oradea-Deva la care vom reveni, dar nu s-a construit niciun kilometru de drum expres pe un traseu nou faţă de vechile rute antice sau medievale. Cu alte cuvinte, între Oradea şi Cluj sau între Cluj şi Braşov se circulă pe acelaşi traseu geografic ca acum 2.000 de ani! Un blocaj de infrastructură care contribuie din plin şi el la starea de sărăcie în care se află România.

Apoi, democratizarea şi economia de piaţă nu au reuşit să „motorizeze” sectorul investiţiilor de infrastructură în primul rând din cauza corupţiei din sistem. Licitaţiile cu dedicaţii, încredinţările directe către clientela politică, lucrările de mântuială făcute din pricina deturnărilor de fonduri, şpăgile şi risipa fondurilor, incompetenţa şi delăsarea funcţionarilor din acest sector economic au condus la situaţia în care ne aflăm astăzi. Din momentul în care România avea acces la fondurile europene, teoretic, ar fi explodat investiţiile în infrastructura rutieră. Ei, de unde! Mecanismul de finanţare fiind strict, orice euro primit trebuia justificat. Prin urmare, nemafiind rost de furăciune, de la primari, funcţionari publici, politicieni şi guvernanţi, nu mai exista niciun interes să muncească. Doar gargară electorală. Puţinele companii care doreau să facă treabă s-au lovit de nenumărate probleme din cauza delăsării reprezentanţilor statului. Iar aici avem o mega-instituţie de stat care se ocupă tocmai cu infrastructura rutieră, dar în care numirile politice, nepotismul şi birocraţia sufocă orice urmă de eficienţă: Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Iată ce bani a avut la dispoziţie această Companie: 300 milioane euro pe an de la bugetul de stat; fonduri europene 2007-2015, 2 miliarde de euro, din care nu s-au folosit decât jumătate; fonduri europene 2014-2020, 2,7 miliarde euro (fără cofinanţare naţională), însă din acestea 1 miliard de euro trebuie îndreptate către proiecte neterminate din ciclul trecut. Şi câţi kilometri de autostradă a reuşit să facă, 24 de km pe an?! Ce credeţi că li s-ar fi întâmplat în China, spre exemplu, acestor funcţionari şi politruci plătiţi de popor să construiască autostrăzi şi drumuri? Ce dovadă le mai trebuie imbecililor decidenţi politici decât analizarea situaţiei în care s-a ajuns cu reabilitarea DN 76 Oradea-Deva? Acest caz demonstrează că CNADNR nu are capacitatea de a urmări contractele şi de identifica punctele critice, darămite de a anticipa măsurile necesare care trebuie luate pentru buna derulare a contractelor sau rezilierea lor la timp. Iar varianta de a termina în regie proprie anumite contracte abandonate de firmele constructoare este o utopie. Adică n-ai fost în stare să urmăreşti un contract şi acum vrei să faci şi lucrarea?!

CNADNR a ajuns în acest moment o instituţie ineficientă şi imposibil de reformat din cauza politrucilor instalaţi aici de-a lungul anilor. Bine plătiţi, apăraţi de legi, organigrame şi regulamente stufoase, sunt de neclintit. Singura soluţie este desfinţarea acestei Companii şi reînfiinţarea ei. Şi aici decidenţii noştri nu trebuie să inventeze apa caldă: trebuie doar să privească la modelul administrativ german, spaniol sau francez din domeniul gestionării infrastructurii rutiere şi să-l aplice întocmai. Dar întocmai, nu pervertit după sistemul nostru original de tristă şi în veci blestemată amintire...