Ziua Imnului Naţional al României a fost sărbătorită, sâmbătă, şi la Oradea. Nemuritoarele versuri "Deşteaptă-te române", scrise în urmă cu 158 de ani de poetul patriot Andrei Mureşanu, au devenit în timp simbolul naţional, prin rolul jucat în conştiinţa poporului român. Manifestările dedicate Zilei Imnului Naţional al României au debutat cu un ceremonial religios, oficiat de preotul militar al Garnizoanei Oradea, Mircea Ioniţă, după care a luat cuvântul generalul de brigadă (r) Ştefan Neagoe, preşedintele Organizaţiei Judeţene a Uniunii Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere (UNCMRR). "Poetul Andrei Mureşanu a intrat în nemurire prin "Deşteaptă-te române", care este şi astăzi un imn de mare prospeţime, optimism şi neîndoielnică credinţă şi chemare în ivirea zorilor care trebuiau să vină în eliberare şi în îndeplinirea visurilor avute de milioane de români din Transilvania de a se uni cu patria mamă", a spus preşedintele UNCMRR. El a prezentat un scurt istoric al Imnului Naţional, scris în urmă cu 158 de ani de către poetul revoluţionar Andrei Mureşanu, subliniind că, alături de Drapelul naţional, Imnul de Stat reprezintă simbolul unităţii şi identităţii istorice şi culturale, al demnităţii, integrităţii şi onoarei poporului român. În continuare, Asociaţia Cultul Eroilor a înmânat diplome de onoare unor personalităţi orădene. Programul a continuat cu un ceremonial public de intonare a Imnului Naţional de Stat. La eveniment au participat autorităţi locale, comandantul Garnizoanei Oradea, reprezentanţi ai UNCMRR, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, ai Jandarmeriei, cadre militare în rezervă şi retragere din MApN şi MAI, reprezentanţi ai comunităţii evreilor, membrii ai Asociaţiei "Cultul Eroilor", din Bihor etc. Evenimentul s-a încheiat cu defilarea detaşamentului de onoare şi un concert susţinut de Fanfara de la Poliţia de Frontieră. Din păcate, orădenii nu au manifestat un interes prea mare faţă de acest eveniment, dovadă şi prezenţa scăzută a acestora.