Noul mers al trenurilor de călători ar avea menirea să aducă îmbunătăţiri celui vechi. Din păcate, noul grafic cu valabilitate de un an a fost întocmit anapoda de către persoane incompetente de la Căile Ferate.


Spre exemplu, trenul de persoane 3074 Oradea - Cluj-Napoca, cu plecare la ora 7.25 şi sosire în staţia Cluj-Napoca la ora 11.58, avea legătură, conform vechiului grafic, spre Teiuş - Dej - Bistriţa. După graficul nou, trenul 4102, spre Dej - Bistriţa, pleacă la ora 11.20, deci, cu 38 de minute înainte ca trenul 3074 de la Oradea să ajungă la Cluj-Napoca, obligând călătorii să aştepte ore pentru a prinde legătura spre respectivele destinaţii.
Nici cu trenul accelerat 1834/1833 din staţia Beclean pe Someş nu se mai poate prinde legătura spre Dedu - Bistriţa, călătorii având de aşteptat trei ore, deşi e staţie cu trei direcţii de mers.
Trenul personal 3116 Oradea - Timişoara pleca după vechiul grafic la ora 14.30 şi era solicitat de călătorii dinspre Cluj-Napoca, Satu Mare, Marghita şi de către localnici. După noul grafic, 3116 pleacă spre Timişoara abia la ora 15.41, călătorii având alternativa de a lua microbuzele de lângă poşta de la gară spre respectiva destinaţie.
Poate cei de la conducerea staţiei CFR Oradea vor solicita remedierea acestor anomalii, din cauza cărora pierd o bună parte din călători.