Juggernaut-ul canadian Drake, cum îl numesc jurnaliştii de la The Guardian, a primit 13 nominalizari la premiile American Music Awards, spulberând astfel un record al lui Michael Jackson, stabilit în 1984, când starul pop a lansat hit-ul „Thriller”.

 

Drake a câștigat un record de 13 nominalizări la premiile muzicale americane, luni, cu ultimului său album, intitulat „Views”, întrecându-l pe Michael Jackson, care a primit 11 nominalizari într-un singur an, 1984, când era pe val cu albumul „Thriller”. Rihanna a primit șapte nominalizări, iar Adele și Justin Bieber, câte cinci fiecare. Beyoncé și Chainsmokers au primit câte patru nominalizări. Bryson Tiller, Twenty One Pilots, Carrie Underwood, Fetty Wap și Weeknd au fost nominalizaţi de trei ori fiecare.

Nominalizații pentru artistul anului sunt Adele, Beyoncé, Bieber, Drake, Selena Gomez, Ariana Grande, Rihanna, Twenty One Pilots, Carrie Underwood și Weeknd. Cei 10 nominalizați vor fi selectaţi pe data de 14 noiembrie pe lista scurtă a premiilor care se acordă în urma voturile fanilor. Votul pentru artistul anului se va închide pe 17 noiembrie. Nominalizați pentru debut anul acesta sunt Alessia Cara, the Chainsmokers, DNCE, Shawn Mendes și Zayn. Nu există o categorie pentru cântecul anului pentru 2016; în schimb, vor fi înmânate distincţii pentru cea mai bună melodie din categoriile pop/rock, country, rap/hip-hop şi soul/R & B. Nominalizările se bazează pe un cumul care include vânzările, difuzările și activitatea socială, urmărite de revista Billboard şi partenerii săi. Câștigătorii sunt stabiliţi în funcţie de voturile fanilor pe site-ul show-ului sau prin intermediul Facebook și Twitter. Anul trecut One Direction a câștigat premiul pentru artistul anului, iar piesa Space Blank a lui Taylor Swift a fost desemnată melodia anului. Sam Hunt a fost numit cel mai bun artist debutant. Gala Premiilor Muzicale Americane va fi difuzată în direct, pe 20 noiembrie, la Teatrul Microsoft din Los Angeles, pe ABC.