Românii vor putea cumpăra şi monta sisteme energetice ecologice, subvenţionate în proporţie de 90% de stat. Programul devine operaţional începând din 5 ianuarie 2009 şi se va derula până în 5 decembrie 2009.

Finanţare în proporţie de 90 la sută
Prin Programul "Casa Verde", lansat de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD), românii care locuiesc la casă, asociaţiile de proprietari sau companiile pot beneficia de finanţare în proporţie de 90 la sută pentru a-şi monta sisteme de producere a energiei regenerabile. Astfel, persoanele fizice, asociaţiile de proprietari şi ONG-urile vor primi 90 la sută din valoarea proiectului, dar nu mai mult de 25.000 de lei, în timp ce, în cazul operatorilor economici, finanţarea poate ajunge până la 50 la sută din costuri, dar maxim 250.000 de lei pentru un sistem. Programul este structurat pe un sistem asemănător Programului Rabla, costurile fiind suportate tot de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Concret, programul va începe în data de 5 ianuarie 2009 şi se va derula până la 5 decembrie 2009, el fiind conceput să fie desfăşurat anual.
Buget de 520 de milioane de lei
Potrivit reprezentanţilor MMDD, bugetul total alocat din Fondul pentru mediu acestui Program, pentru anul 2009, este de 520 de milioane de lei, din care 400 milioane de lei sunt destinaţi finanţării proiectelor depuse de persoanele fizice care locuiesc la casă, asociaţiile de proprietari şi ONG-uri, restul fondurilor mergând spre operatori economici, instituţii publice, de învăţământ etc. Precizăm că procentele şi plafoanele de finanţare diferă de la un beneficiar la altul. Românii interesaţi să-şi monteze pompe geotermale, panouri solare, panouri fotovoltaice sau chiar şi mini-eoliene trebuie să se adreseze, începând din 5 ianuarie 2009, unei firme validate. Ei vor face o cerere, după care un reprezentant al firmei va merge la locuinţa unde urmează să fie montat sistemul şi va întocmi un mini-proiect în care va specifica sistemul potrivit. Persoana fizică respectivă va primi o notă de acceptare din partea firmei care urmează să îi instaleze sistemul. Practic, Programul "Casa Verde" este similar programului "Rabla".
Validarea firmelor: 1- 28 noiembrie
În perioada 1 - 28 noiembrie a.c., urmează să fie validate firmele care vor să intre în Program, fiecare instalator având un buget stabilit. Nu există niciun criteriu de eliminare, condiţiile fiind următoarele: firma să fie specializată; să comercializeze şi să instaleze sistemul; să ofere garanţie trei ani; să asigure service-ul. Lista firmelor validate va fi publicată pe site-urile MMDD şi AFM, în jurul datei de 20 decembrie 2008.