Polițiștii de prevenire şi proximitate bihoreni acţionează pe tot parcursul anului pentru prevenirea violenţei domestice şi informarea cetăţenilor cu privire la consecinţele comportamentului abuziv.

 

Pe parcursul anului 2017, Poliția Română desfășoară, în colaborare cu Asociația Necuvinte, campania de prevenire a violenței domestice „Aripi frânte”, care vizează informarea publicului larg cu privire la consecințele grave ale comportamentului abuziv manifestat în cuplu, dar și referitor la ce pot face persoanele care sunt victime ale unor astfel de fapte. Scopul campaniei îl reprezintă creșterea gradului de informare a membrilor comunității cu privire la dimensiunea, incidenţa şi formele de manifestare a violenței în familie, cu privire la instituțiile implicate în gestionarea acestui fenomen, precum și cu privire la drepturile și măsurile prevăzute de lege pentru asigurarea protecției victimelor violenței în familie.

Punctul central al campaniei îl reprezintă filmul documentar „Aripi frânte” care prezintă situația victimelor violenței domestice din România prin câteva cazuri ale unor deținute din Penitenciarul de Femei Târgşor.

Pe parcursul anului 2017, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei de proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au organizat întâlniri cu grupuri țintă, atât cu tinerii și profesorii din instituţiile de învăţământ, dar și cu adulții, cu studenţii din cadrul Universităţii Partium şi de la Universitatea Oradea, cu persoanele vârstnice şi cu asociaţii profesionale din judeţul Bihor, dar şi cu victimele violenţei în familie şi cu reprezentanţii a două ONG-uri din judeţul Bihor care activează în acest domeniu, respectiv Asociaţia Lampas şi Asociaţia Smiles.

Pentru promovarea mesajelor campaniei la nivelul judeţului Bihor, în perioada februarie – iulie au fost distribuite peste 3.000 de broşuri cu recomandări preventive, iar alte 5.000 de afişe cu mesajul campaniei au fost expuse la avizierele blocurilor, la sediile unităţilor de poliţie, la intrările din centrele comerciale şi în alte locuri publice, la intrarea în spaţiile de cazare, în staţiile CFR de pe raza judeţului Bihor, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.