Votul „Leave” care s-a răsturnat din urna britanică încă oscilează între patologie socială, instinct de conservare popular şi prostie crasă a politicienilor care l-au declanşat. Britanicii n-au fost niciodată cu adevărat în Europa decât pentru comerţ, turism şi război, iar decizia de a rămâne pe insulă şi a nu accepta superstatul varză de Bruxelles este, în primul rând, o copită dată bimotorului franco-german alimentat cu ţiţei siberian.

 

Politicianul cu faţă de măscărici (Nigel Farage), care a intoxicat întreaga insulă cu minciunile sale şi apoi şi-a dat demisia din partid după ce a scos regatul din UE, a fost catalogat simplu de presa engleză: un şobolan. Probabil că acelaşi tratament îi urmează şi celuilalt clown zburlit care s-a jucat periculos de-a politica mare şi apoi s-a dat la fund, neîndrăznind să preia volanul unei naţiuni care doreşte să circule în două sensuri diametral opuse. Guvernul majestăţii sale a rămas cu o castană fierbinte în palme, în timp ce îşi trage singur şuturi în fund, iar liderii UE se răţoiesc isteric la poporul britanic care s-a exprimat prin referendum, în fond, democratic. Vorba aceea, nu există răspuns greşit, ci doar întrebare idioată... În suficienţa lor aristocrată, distinşii lideri europeni cred că poporul ar trebui să aplaude şi să voteze doar aşa cum doresc ei, să accepte directive şi rezoluţii fără comentarii, să primească cote de imigranţi musulmani şi să suporte la infinit o austeritate care îi îmbogăţeşte pe cei care au comandat-o. Uniunea Europeană fără Marea Britanie este mai aproape de Urali decât de Atlantic şi cu reflexele democratice izvorâte din Magna Charta tot mai atrofiate sub moştenirea continentală militaristă prusacă, autoritaristă pravoslavnică şi comunistă. Cât despre noi, naţiunea aflată la marginea Europei şi la confluenţa civilizaţiilor, iarăşi ne-am trezit la spartul petrecerii. Suntem de aproape un deceniu în UE şi acum aflăm că ar trebui să avem un proiect de ţară post-aderare. Îl vom termina, desigur, când se va alege praful de şandrama şi nu va interesa pe nimeni. De un deceniu în UE şi suntem în continuare monitorizaţi pe corupţie, excluşi din Schengen şi inacapabili să consumăm fondurile puse la dispoziţie pentru dezvoltare. Foarte buni, în schimb, la învârteli, devalizarea banului public şi mai ales geniali la exportul de români muncitori în Occident. Patru milioane de români în afara graniţelor, iată ce realizare colosală a reuşit să facă într-un deceniu o clasă politică - de fapt, o societate întreagă, un stat eşuat cum este România. Găştile de baroni, politruci şi clientela lor infiltrată în întreg aparatul de stat care au condus şi conduc ţara au reuşit acest lucru, iar lucrătura lor de acasă a pus umărul din plin la Brexit. În fond, are sau nu dreptate britanicul de rând când se întreabă: bine măi, staţi pe la noi un an, doi, trei, dar nu plecaţi nici după zece?! După ce a colonizat timp de secole cele două Americi, Australia a pus cizma pe gâtul Africii, iar Rusia a înghiţit jumătate din Asia, popoarele Europei sunt intolerante la imigranţi. Uniunea Europeană nu are vocaţia integrării precum SUA, care a topit în creuzetul ei milioane de imigranţi de toate rasele şi religiile. Îi lipseşte fundaţia pusă de părinţii fondatori ai Americii prin Constituţie şi o Declaraţie de Independenţă vechi de peste două secole - acte care nu au corespondent prin conţinut în nicio ţară europeană: dreptul la viaţă, libertate şi căutarea fericirii, sub domnia legii drepte, aceeaşi pentru toţi. S-au inspirat de aici: „Căci voi, fraţii mei, aţi fost chemaţi să trăiţi în libertate. Dar nu folosiţi libertatea în slujba naturii voastre păcătoase, ci ca să serviţi unul celorlalţi cu iubire” - Epistola către Galateni 5:13, Noul Testament). Iar acest lucru nu convine deloc elitelor europene aristocrate, iubitoare de multiculturalism, stângist-uniformizatoare şi în esenţă anticreştine prin deschiderea porţilor Europei. Ei sunt geniali, dar au la dispoziţie doar popoare „defecte”, care nu-i înţeleg.

Paradoxal, superstatul european este mai aproape de realizare după Brexit. S-ar putea să asistăm la naşterea unei federaţii europene de neam germanic, în care cocoşul galic jumulit de coadă va juca doar rolul unei portavoci. Între timp, neamul mioritic va sta proptit în bâtă şi va medita la oile rătăcite prin lume: a venit peste noi imperiul roman, a stat ceva vreme după care s-a dus de-a berbeleacul din istorie. Noi am furat pietrele din podul lui Apollodor şi din primele drumuri făcute pe sub Carpaţi. Au năvălit apoi turcii, ne-au ciomăgit şi jefuit, le-am mai dat şi noi o ţeapă-n cur, dar după câteva secole s-a ales praful şi de ei. Au dat peste noi apoi când austriecii, când ruşii, dar am rezistat când cu unii, când cu alţii şi ne-am ales cu Ţara Mare. Au venit apoi comuniştii, dar s-a terminat şi cu ei. Iar acum suntem în UE. Ăştia ştiu cu cine se pun?!