Municipalitatea orădeană intenţionează să implementeze un proiect informatic prin intermediul căruia să poată fi monitorizat modul în care asociaţiile de proprietari cheltuie banii. Aceste informaţii vor putea fi accesate şi de membrii asociaţiilor. Pentru început, 1.000 de locuinţe vor fi incluse într-un program pilot care se va derula pe o perioadă de 6 luni, după care va fi achiziţionat sistemul pentru toate asociaţiile de proprietari din Oradea.

 

Viceprimarul Mircea Mălan a anunţat, ieri, că Primăria Oradea lucrează la un proiect prin intermediul căruia să fie îmbunătăţite relaţiile dintre orădenii care locuiesc la bloc, conducerile asociaţiilor de proprietari, Primăria Oradea şi furnizorii de servicii publice (Termoficare Oradea, RER, Compania de Apă, Poliţia Locală). „Ideea acestui proiect vine din viaţa reală, de la realitatea pe care o trăiesc, zi de zi, foarte mulţi orădeni. Este vorba de orădenii care locuiesc într-un condominiu la bloc sau în una dintre casele colective din zona centrală a oraşului”, a declarat Mircea Mălan, adăugând că una dintre realităţile cu care s-au confruntat asociaţiile de proprietari în ultimii ani o reprezintă faptele de delapidare săvârşite de unii dintre administratorii şi preşedinţii acestor asociaţii. Potrivit viceprimarului, în opt ani s-au înregistrat 17 astfel de cazuri, prejudiciul ridicându-se la peste 2,3 milioane lei. Printre cauze se numără lipsa de interes a orădenilor pentru ceea ce se întâmplă în asociaţiile de proprietari din care fac parte, neinteresându-se ce se întâmplă cu banii lor după ce au plătit întreţinerea. O altă cauză, susţine Mălan, este reacţia întârziată a furnizorilor de servicii publice, lăsând să se acumuleze datorii mari din partea asociaţiilor. „Oamenii nemulţumiţi de ce se întâmplă în ascoiaţiile din care fac parte se îndreaptă spre Primărie. Unii sunt însă nemulţumiţi de răspunsul pe care îl primesc şi acuză Primăria că este mână în mână cu conducerea asociaţiei”, a menţionat viceprimarul orădean. În aceste condiţii, municialitatea a decis să achiziţioneze un program informatic, unic în România, pe care îl va pune gratuit la dispoziţia tuturor asociaţiilor de proprietari din Oradea. „Un astfel de program va oferi o transparenţă totală, dar va determina şi o creştere a responsabilităţii tuturor celor implicaţi, o implicare mai hotărâtă a orădenilor în ceea ce priveşte problemele asociaţiei de proprietari şi proiectele oraşului nostru. Un astfel de program debitează automat împărţirea cheltuielilor pe fiecare apartament în parte, ceea ce înseamnă că va exista un mod unitar de calcul la nivelul întregului oraş şi nu vor mai exista nemulţumirile care există azi. De asemenea, facturile pe care le vor emite furnizorii de servicii publice vor fi încărcate automat în acest program, astfel încât orădeanul va şti în fiecare moment când s-a emis factura, care este valoarea acestei facturi, care este data scadenţei şi mai ales momentul în care ea se plăteşte”, a declarat viceprimarul Mircea Mălan. De asemenea, în sistem vor putea fi urmărite şi achiziţiile făcute de asociaţiile de proprietari. Pentru orădenii care nu utilizează calculatorul, dar care vor să ştie ce se întâmplă în asociaţia din care fac parte, aceştia vor putea să vină la Primărie, iar un funcţionar le va lista situaţia financiară la zi a asociaţiei. Tot în cadrul acestui program informatic, cetăţenii vor putea face sesizări sau propuneri pe e-mail sau prin SMS, iar Primăra le va putea transmite mesaje pe telefon sau pe e-mail cu privire la problemele de interes, cum ar fi izolarea termică a blocurilor sau lucrările de reabilitare a sistemului centralizat de termoficare. Totodată, Termoficare Oradea sau Compania de Apă vor putea trimite mesaje orădenilor afectaţi de anumite lucrări pe care aceste societăţi le derulează. Mircea Mălan a mai anunţat că prin acest sistem va fi posibil ca orădenii să-şi plătească întreţinerea online. Totodată, programul va da posibilitatea să se ţină electronic şi o carte a imobilului, cu situaţia reală a proprietarilor de-a lungul timpului, pentru a şti cine e proprietar şi cine e chiriaş.

Pentru achiziţionarea acestui sistem informatic, municipalitatea a discutat cu mai multe companii care au produse asemănătoare. Una dintre aceste companii a oferit, gratuit, un program informatic ce va fi folosit pentru 1.000 de apartamente în următoarele şase luni, pentru a fi testat. Între timp, conducerea Primăriei va avea întâlniri în toate cartierele oraşului cu orădenii pentru a stabili exact ce va cuprinde acest program. Ulterior, va fi întocmit proiectul de achiziţie şi va fi cumpărat sistemul informatic.