Mihaela Cristina Guler s-a născut la 27 septembrie 1976, însă în anul 1983, din cauza unui grav accident de circulație, destinul a făcut ca restul vieții să-l petreacă într-un scaun cu rotile.

 

Eforturile părinților, Victoria și Costică, au fost extroardinare în speranța ca Mihaela să poată umbla din nou, ei făcând nenumărate drumuri la multe spitale, bătând la ușile multor medici, în speranța realizării unui adevărat miracol. Din păcate soarta a fost foarte crudă, iar Mihaela a trebuit să-și petreacă restul vieții într-un scaun cu rotile, însă caracterul ei foarte puternic și dragostea părintească, care a simțit-o în permanență împletită cu a fratelui Silviu, mai mare cu un an, dar mai ales credința, i-a dat puteri fantastice să poată accepta un astfel de destin. Și totuși acum la trecerea în neființă, părinții Mihaelei doresc, pe această cale, să mulțumescă cadrelor medicale de la Spitalul Județean Bihor, Spitalul Municipal Oradea, Spitalul CFR Oradea, care pe perioada ultimului an au acordat o atenție deosebită fiicei lor. „Sora mea, Dumnezeu să o ierte, a fost foarte credincioasă, iar noi doi, evident, am fost foarte apropiați discutând mult împreună. Niciodată nu a vorbit de rău pe cel care a accidentat-o, ea fiind sigură că a fost doar un accident, care i se putea întâmpla oricui, însă din păcate soarta a ales-o pe ea. Vara era o prezență permanentă în fața casei, iar copiii din vecini, cărora le mulțumesc pe această cale, o înconjurau cu multă dragoste, ea având mulți prieteni. Pe perioada timpului rece, televizorul, iar ulterior calculatorul, îi era bun prieten. Așa a început adevărata dragoste pentru sport, dar mai ales pentru fotbal, unde drumul vieții ei a avut o adevărată cotitură. A trimis o scrisoare, în anul 2004, la Revista Steaua, în care, printre altele a afirmat că ar da un an din viață dacă ar putea fi alături de Mirel Rădoi și pentru cinci minute doar. De aici a început totul, deoarece a fost contactată de conducerea echipei Steaua, după care practic a devenit un adevărat „talisman” al echipei, fiind prezentă la multe meciuri ale idolilor ei, la Madrid (2006), Sevilia (2007), la meciul din sferturile Cupei UEFA, cu Rapid București, la finala Cupei României de la Brașov, cu Dinamo, în 2010, ca să enumăr doar câteva din zecile de partide la care a fost prezentă, după care acestea s-au rărit datorită stării de sănătate, care a început să se mai înrăutățească. Eu sunt dinamovist, dar am însoțit-o pretutindeni cu mare plăcere, iar pe această cale țin să mulțumesc finanțatorului echipei Steaua, Gigi Becali, pentru gesturile umane făcute pentru sora mea, căreia i-a oferit multe clipe plăcute, dar și raze de speranță, viața ei legându-se definitiv de acest club. De multe ori Gigi Becali a vrut să-i ofere și bani, însă Mihaela i-a refuzat sistematic fiind fericită de faptul că a călătorit cu conducerea echipei, cu jucătorii, în același avion, dar a fost cazată în același hotel cu ei. Un rol esențial a avut președintele echipei, Valeriu Argăseală, care a și vizitat-o la Petrileni, când și-a petrecut concediul în Bihor. Evident ar fi multe de spus, însă faptul că pe ultimul drum prezența idolilor ei, prin coroana trimisă, a fost simțită de noi cei care am fost tot timpul alături de ea, a făcut ca trecerea ei la cele veșnice să o suportăm un pic mai ușor. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de ea, și în special nașului meu, notarul Aurel Măduța, din Ștei, și îi asigur pe toți că de acolo din ceruri  sora mea va iubi întotdeauna culorile roșu și albastru”, a spus printre altele, fratele ei, Silviu. După ce trăit într-o lume ,,roș-albastră”, Mihaela a plecat la ceruri, fiind înmormânată la cimitirul din satul natal, Petrileni, vineri, 17 iunie, unde majoritatea coroanelor au fost în culorile echipei pe care le-a iubit o viață întreagă. Fostul internațional de fotbal, și fost vicepreședinte al LPF, bihoreanul Alexandru Boc a reprezentat clubul bucureștean prin depunerea unei coroane, însoțit fiind de primarul orașului Ștei, Iulian Balaj, și al comunei Rieni, Gheorghe Bota, aducând un ultim omagiu celei pentru care echipa Steaua a însemnat foarte mult, de fapt un mod de a trăi, într-o viață în care destinul i-a fost potrivnic.